Disponibilitate:
Tiraj epuizat
Titlu:
Ceasul regăsirii (versuri)
Autor(i):
Maria Valeria Picu

Descriere

CEASUL REGĂSIRII  (versuri)
MARIA VALERIA PICU


EDITURA CERES
ISBN 978-973-40-0996-1
Anul apariției: 2013
Format: 130x200 mm
Număr pagini: 160
Tip copertă: broșată (paperback)


Operațiuni executate:
- Design copertă
- Layout și DTP
- Selecție și achiziționare ilustrație
- Tipărire


Versurile strânse în acest volum reprezintă o in­trospecție de final, un dialog autoevaluator cu sine într-un moment în care binele și răul se redefinesc prin prisma înțelesurilor strânse într-o viață. Urmând unei existențe optimiste, în care dorința de „a face” a fost primordială, etapa în care a fost scris acest volum se înscrie sub semnul accepțiunii limitelor condiției umane. 

Rostul scrierii este atât acela de regăsire de sine, cât și de perpetuare a mesajului esențial uman: „Iar peste vremi când slova vei găsi/ Pierdută-n praf, cu litere crăpate/ Și truda ta în ea ascuns vei regăsi,/ Tăcerea cea plină lăsată-n carte.” Dincolo de aspectul introspectiv, mesajul este totuși profund optimist. Credința perpetuă în valorile sufletului omenesc determină un reviriment care oferă un sprijin în ceasul de cumpănă. De aici se naște îndemnul pentru cei de mâine: „Și să dai, cât nu e prea târziu,/ Cât mai ai suflet bun, suflet viu,/ Tot ce vezi, ce iubeşti, și să dai/ Ce-ai ajuns să aduni; chiar ce n-ai”. Este crezul vieții autoarei, strâns acum între coperțile acestei culegeri de versuri târzii. Fie ca cititorul să vadă luminile pe care scriitoarea lupta să le elibereze din negurile clipei.

Poeziile au fost introduse în carte fără o ordine presta­bilită și fără a urmări criteriile clasice de grupare stilistică. S-a urmărit numai păstrarea unui echilibru de atmosferă, care cere o oscilație permanentă între polii melancolic și optimist ai lucrării. 

CĂTĂLIN R. PICU


Share