Disponibilitate:
Tiraj epuizat
Titlu:
Scrisori din Cer
Autor(i):
Alexandra Prelipcean

Descriere

SCRISORI DIN CER (versuri)
ALEXANDRA PRELIPCEAN


EDITURA TOTAL PUBLISHING
ISBN 978-606-8003-83-2
Anul apariției: 2018
Format: 130x200 mm
Număr pagini: 120
Tip copertă: broșată (paperback)



Atunci când răspunsul nu vine de pe pământ, privind în sus, vei vedea că Dumnezeu are deja un răspuns pentru tine…

Această carte este scrisă în urma mesajelor care le-am primit de la Dumnezeu prin versuri. Am descoperit acest talant încă de mic copil, însă nu l-am valorificat decât pe la vârsta majoratului

Atunci când scriu, Îl simt pe Dumnezeu aproape și simt că El vorbește cu Mine, iar eu stau la dispoziția Lui. El, este cel mai bun prieten, ascultător și frate.

Au fost momente în viața mea când inima plângea și sufletul îmi era frânt de suferință și Dumnezeu îmi lăsa în căsuța poștală a inimii mele, câte o scrisoare. Când deschideam acea scrisoare, inima mea primea în scris, cuvinte pline de încurajare, de mângâiere și de speranță.

Am intitulat această carte „Scrisori din cer” deoarece fiecare mesaj primit în versuri vine direct de sus, de la Dumnezeu.

Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru talantul pe care l-a pus în mine, spre îmbărbătarea, ridicarea și înviorarea altora și mulțumesc soțului meu pentru încurajarea de a scrie această carte.

Alexandra Prelipcean



DE CE PRIVEȘTI… ?

De ce privești spre lumea cea păgână?
Oriunde-ai fi, gunoiu-i tot gunoi
Chiar de-i acoperit sub o cortină
De-un Univers ce duce spre ruină,
Tu ai să te trezești cu pumnii goi…
De ce privești la poftele deșarte,
La umbre care vin, apoi dispar,
La faptele învăluite-n noapte
Care aduc adesea mii de șoapte
Ce duc înspre abis, nu spre Calvar?
De ce privești mereu spre moartea crudă
Ce-aleargă să te prindă-nfometată
Și caută mereu să se ascundă
Și-n mintea ta să poată să pătrundă,
S-o murdărească cu măcar o șoaptă?
De ce privești, de ce privești în urmă?!
În urmă, lumea-i aspră și păgână.
΄Nainte-i cerul! Calcă pe-a Lui urmă
Și mergi mereu cu oile din turmă,
Cu cei ce merg spre cer, înspre lumină!

Share