Anul apariției: 2024 Format: 145x205x9 mm Număr pagini: 146 Tip copertă: broșată (paperback)
Pentru SIMONA MIHUTIU cuvantul poetic e asemenea unei pasari
Phoenix, care insa nu renaste din cenusa, ci din tacere.
In „spirala tacerii”, gandul poetei se materializeaza in
trepte (spirale) care urca spre inaltimile cuvantului mantuitor. Un fel de „tacere
de la masa tacerii”, cum sugereaza un titlu de poem.
E mereu in cautarea „cuvintelor potrivite” pentru a-si intelege
propriile cautari si elanuri, dar si pentru a le impartasi cu ceilalti. Isi
asuma grijile altora ca pe propriile griji, dar nu le extrage din context, ingrosandu-le
liniile, ci le mentine in atmosfera policromă a parcursului devenirii lor.
Parcursul poetic e mereu potentat in sanctuarele tacerii, intr-o
maieutica a sinelui cu sinele, clarificand din start propriul statut.
Poezia sa inca gaseste aer curat in ritmuri in care
muzicalitatea primeaza, refuzându-si escapadele moderniste, fara sa se simta
nici prizoniera rigorilor prozodice.
Autoarea inca are multe de spus, intr-un tur de forta al
recuperarii – dupa abandon, revenire – intr-o lupta cu sine si cu timpul.
NICOLAE BACIUT
UN VAL Val, albastru ochi de apă spart de sinele rebel, clocot ce nu-ncape-n pleoapă, nerv rotit pe un inel, cal care-și aleargă zorul, prins de pasiuni fierbinți, vorbă căutând zăvorul gândului ieșit din minți, apă necuprinsă-n apă care crapă-n luciul ei, ăsta-i valul – o etapă, timp lichid pierdut de zei.
O ȘOAPTĂ DIN SPIRALA TĂCERII
Tăcerea, mare fără valuri, Rotită-n spire curgătoare, Se zvârcolește-n idealuri, În clocotiri înșelătoare.
Pornind din miezul omenirii Cu unduioase ritualuri, Se va sparge-n legea firii Tăcerea, mare fără valuri.
Vor șuiera vânturi păgâne, S-astupe gânduri vorbitoare, Tăcerea însă, va rămâne Rotită-n spire curgătoare.
O șoaptă e în aparență Un val pierdut lovind în maluri... Și-n ea, ascunsa violență Se zvârcolește-n idealuri.
Nevorba - țipăt va cunoaște, Țâșnit în timpuri viitoare, Precum furtuna ce se naște În clocotiri înșelătoare.
În clocotiri înșelătoare Se zvârcolește-n idealuri, Rotită-n spire curgătoare, Tăcerea, mare fără valuri.
DE SUNTEM...
De suntem umbre, Lumina să ne-ajungă, în noi să se răsfrângă. De suntem clipe prea iute trecătoare, să aibă o urmare și-o trecere prelungă. De suntem iarbă, mereu să fie verde, perenă, să dezmierde speranța-n neuitare. Atomi de suntem, le strânge risipirea, le dă în schimb iubirea și veșnica mirare. De suntem aer, ne lasă liber zborul, albastre aripi, cerul și liberă privirea. De suntem ape, să ne petreci în unde și curge-ne-n secunde dar, Doamne, fii izvorul!
 gândim (1)-350x400.jpg "Simona Mihuțiu - Liberi să (nu) gândim")
 gândim (1)-350x400.jpg "Simona Mihuțiu - Liberi să (nu) gândim")
-350x400.jpg "Simona Mihuțiu - Puteam fi eu")
-350x400.jpg "Simona Mihuțiu - Puteam fi eu")
