Disponibilitate:
In Stock
Titlu:
Liberi să (nu) gândim
Autor(i):
Simona Mihuțiu

Descriere

LIBERI SĂ NU GÂNDIM - Povestiri despre trecutul din noi
SIMONA MIHUȚIU
Preț: 24 lei

Cartea se poate comanda online de la:
 www.libris.ro 





  • Editura TOTAL PUBLISHING
  • ISBN 978-606-9024-79-9
  • Anul apariției: 2021
    Format: 13x20 cm
    Număr pagini: 212
    Tip copertă: broșată (paperback)





  • Cele 4 povestiri din acest volum nu își propun dezvăluirile unor adevăruri istorice legate de pregătirea, organizarea și desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989, autoarea nici nu ar avea această posibilitate, multe dintre ele rămânând încă inaccesibile documentării. Sunt doar câteva ecouri ale acelor vremi, unele ilare, dar evocând întâmplări aievea, așa după cum le-a reținut memoria autoarei, chiar dacă penița scriitorului a intervenit în crearea unor personaje fictive. Aici se încadrează „Ei, cei în costume gri” și „Decembrie, cu teamă”. 

    Atmosfera de teroare, manipularea populației, haosul care dominau acele zile, dar și transcederea prin poarta istoriei a unor reprezentanți ai structurilor de opresiune, de la o perioadă la alta, de la o epocă la alta, sunt principalele coordonate ale tablourilor zugrăvite în aceste pagini. „Intim” pune cap la cap zvonuri transformate în legendă, ajutată și de documentarele vremii. Povestea, care sper să trezească interesul cititorului prin inedit, se află pe o graniță evanescentă între realitate și imaginar. Sondează dorința de libertate care creștea în noi, teama de autoritățile opresive a acelor timpuri. „Liberi să nu gândim”, cu mesajul inclus în titlu, se focusează pe hiatusul creat între ceea ce am sperat și ceea ce avem actual, reflectat în viața banală a personajului principal. Poate fi viața oricăruia dintre noi.

    Un lucru rămâne cert în final: indiferent cum a fost pregătită „schimbarea”, de cine și cum, indiferent de aportul „agenților de schimbare” în acest complex fenomen al Revoluției din decembrie 1989, noi, cei mulți, ne-am dorit libertate! Ne-o mai dorim încă! (Simona Mihuțiu)




    Cu volumul „Liberi să (nu) gândim“ prozatoarea s-a angajat în surprinderea unor realități sociale mai ample, asumându-și calitatea de mărturisitor al unor vremuri care ne-au marcat pe noi toți. Cartea Simonei Mihuțiu se vrea o stavilă în calea uitării. Bănuiesc că acesta a fost gândul cu care și-a ales. Simona Mihuțiu temele prozelor din volumul de față, dincolo de nevoia de a împărtăși experiențe care, prin miracol, nu ne-au mutilat sufletește și nu ne-au corupt pe toți moral. La finalul corpusului de texte se impune o concluzie - ne aflăm în fața unei formule personale de roman - un roman compus din mai multe texte, aparent independente, care construiesc, convingător, dar nu tezist, imaginea unei lumi purtând vechi cicatrici.

    Prof. Iuliana Păcurar, Doctor în științe filologice


     ______________________



    Fragmente:
     
    ,,Intim (fragment)
    Ea îl privi cu atenție. Era un bărbat frumos, cu un corp atletic și bine îngrijit, emanând forță și masculinitate. Putea fi visul multor femei, își spuse ea. Dar nu al ei. Instinctul o avertiza de pericol, din nou.
    Ceva lipsea. Ceva nu se potrivea în tot acel ansamblu. Închise ochii și încercă să-și readucă în memorie imaginea lui. Proceda întocmai ca un concurent la săniuș, care încearcă să vizualizeze traseul pistei. Mai verifică încă o dată totul: proporții, linii, umbre, nuanțe… Ce nu făcea bine? Era el și, totuși, nu era. Nu reușea să-i capteze expresia ochilor, se dumiri ea, iar ochii sunt poarta către suflet. Șterse tot și refăcu. Degeaba. Șterse din nou. Frântă, se așeză pe pat. Ațipi. Se trezi brusc cu o revelație. „Nu am ce să văd! Poate doar frica de el însuși. În rest, nimic, niciun alt sentiment!”. Prelungi griul fondului în locul în care ar fi trebuit să îi picteze capul. Reda mult mai bine, în opinia ei, semnificația personalității lui Șerban Belea.

    — Nu sunt interesată, domnule Belea.

    — Oh, dar eu sunt! Pentru început aș vrea să îmi spui mai multe despre tine.

    — Nu aveți dosare despre fiecare dintre noi? se hazardă Corina.

    — Ba da.

    — Nu știți totul despre noi? Ce mâncăm, ce vorbim, ce facem…

    — Ba da.

    — Nu ne supravegheați voi clipă de clipă?

    — Nu chiar. Vă supravegheați voi singuri, unul pe altul, și așa aflăm și noi câte ceva, de regulă, ceea ce e important să știm. Așa funcționează sistemul.

    Corina își dorea să fi vorbit mai degrabă despre Corneliu Baba, ca la ultima lor întâlnire.

    — Și ce anume e important să știți despre mine? Ce anume nu știți?

    — Ce simți, de exemplu?

     

    Intim (fragment)

     

    Ei, cei în costume gri (fragment)

    — Noi cum ne vom mai apăra dacă nu suntem înarmați? strigase un cetățean de la Protecția Civilă. Stăm cu pieptul gol în fața gloanțelor?

    — Vă înarmăm, tovarăși! Dar pe rând, în ordine.

    Se scoaseră din rastel toate puștile și li se înmânară de-a valma, fără a nota ce i se dădea și

    cui. Cineva strigă:

    — Teroristul! arătându-l cu degetul pe soțul lui Vivi. Mustăcios și cu un ten mai smead, cu păr creț și bogat, frizerul putea aduce, e drept, cu un străin. Îl bătură până ce acesta nu se mai sculă de jos, apoi cineva se gândi să-i caute prin buzunare. Îi găsiră buletinul.

    — Crețu Dumitru... Ăă... Nu pare a fi terorist.

    — E frizerul meu, oameni buni! Lucrează la frizeria de la gară! zise cineva din gloată.

    — Hai, că mai suflă! Pune-l în mașină și du-l la spital.

     

    Decembrie, cu teamă (fragment)

    — Sst! auzi Vlad o șoaptă.

    Două siluete se mișcau încet în întuneric. Inima lui Vlad sări lejer peste câteva bătăi.

    „Trebuie că o iubesc mult pe fătuca asta din moment ce îmi risc viața pentru ea.”, gândi el.

    Broboane de sudoare îi picurau pe frunte, iar la subsuori își simțea transpirația vâscoasă și abundentă. Îi venea să se întoarcă și să o rupă la fugă, dar rămase, în schimb, țeapăn.

    Ușa de la cameră se dădu brusc la o parte, înghețându-l.

    — Ha!

    — Ha! răspunse tânărul, aproape instant.

    — Ham! Ham! Câinele îl avertiza, nervos, să nu facă mișcări bruște.

    „Are o armă în mână!”, remarcă Vlad.

     

    Liberi să (nu) gândim (fragment)

    Sunt liberă să nu gândesc. Mulți din jurul meu nu o fac, din ce în ce mai mulți. Ei par a o duce bine, oricum, mai bine decât mine! Sunt mai relaxați și nu adaugă atâta suferință prin analiza fiecărui lucru, prin despicarea firului în patru. Mă tem că ei sunt cei „deștepți” sau au o percepție superioară la nivel emoțional. Poate realizează că nu pot schimba lucrurile, că nu le pot îndrepta, că evenimentele se desfășoară într-un cadru creat mai presus de persoana lor. Și eu, ca și ei, ar trebui să las istoria să treacă pe lângă mine... Dar, pot?

Share