Disponibilitate:
Tiraj epuizat
Titlu:
Imunologii noștri
Autor(i):
Ana Călugăru

Descriere

IMUNOLOGII NOȘTRI - Amintiri din istoria de peste 40 de ani a Societății de Imunologie din România

ANA CĂLUGĂRU


Editura TOTAL PUBLISHING
ISBN 978-606-8003-34-4
An apariție: 2014
Format: 170x240 mm
Număr pagini: 90
Tip copertă: broșată (paperback)


În paginile acestei cărți am dorit să stârnesc interesul tuturor celor care, în fiecare an, au participat la Conferințele anuale sau la alte evenimente organizate de către Societatea de Imunologie din România. 
O scurtă istorie a Comisiei Naționale de Imunologie până în 1989 a fost publicată, imediat după 1990, de către domnul Dr. Andrei OLINESCU, unul dintre fondatorii Comisiei Naționale de Imunologie (CNI). 
De ce este nevoie de încă o scurtă istorie? Răspunsul este din „iubirea aproapelui”. Să nu uităm prea repede ce am primit de la înaintașii noștri. De aceea, m-am gândit la cei care au fost, la cei ce sunt și la cei ce vor veni.
Îmi asum tot ce am prezentat și trăiesc cu speranța că se va continua peste câțiva zeci de ani. Material didactic este, slavă Domnului, numai timpul s-a condensat pentru unii dintre noi. Rămân însă mlădițele, care vor crește și vor dori să împărtășească din experiența personală ca membre ale Societății de Imunologie din România.

Ana Călugăru