Nu știu de ce trăim tot timpul între doi poli: unul e rău, celălalt e bun.

Schema aceasta este universală și se regăsește în comunități, chiar și în familie. Ești presat într-un tipar, urmărit și judecat.

După multe zeci de ani, m-am privit și am numărat câte haine grele am tot purtat. Ba rutina zilnică, ba nu știu ce concepție, ba învățături, ba reguli și cerințe — toate puse una peste alta. Mai vii și tu, în context, cu alte judecăți, corelând pe ici, pe colo. Explicații se găsesc întotdeauna. Azi e bine, mâine nu, și mai pui pe tine o haină.

Le dezbrac pe rând și mă întreb sincer dacă era persoana mea sau, de fapt, altcineva. Analizând retrospectiv, se dezvăluie un alt eu, dar ceva m-a modelat în forma care se cerea să fiu.

Acum, că m-am scuturat, toate mă trag de mână să-mi arate frumusețea din jur. 

Deși în zbucium și durere, zilele sunt fermecate, fiecare este altfel, iar sufletul îmi crește liber. De aceea, nu pot să nu strig în poezie, să transmit tot ce primesc, împărtășind bucuria regăsirii armoniei universale.

Carmen Manea