Viața mea are o istorie duală: jumătate socialism, jumătate capitalism.

Nu demult, mi-am aruncat privirea în secolul trecut şi am început să îmi adun amintirile fir cu fir, din încâlceala înghesuită prin colțuri.

Am fost o puștoaică detectiv, într-o continuă anchetă, depistând noi detalii.

Urmăream fascinată unduirea pensulei când picta mătușa mea, iar cu bunicul colindam în imaginarul călătoriilor scrise de Jules Verne.

Spre disperarea alor mei, nu mă săturam de citit. Mă controlau noaptea ca să îmi stingă lumina, deşi mama mă aproviziona cu cărți. Dar eu nu puteam rezista şi puneam veioza sub pătură ca să continui să citesc.

La sfârșitul clasei a IV-a, am fost îndrumată spre școala de arte plastice. Tatăl meu, o persoană practică, încerca să mă aducă cu picioarele pe pământ: „Ce faci tată? Asta nu e meserie! Vrei să mori de foame cu tablourile în brațe?”

Profesorul de limba română din liceu, la început bulversat de tezele şi compunerile mele, s-a lămurit ce e cu mine. Analiza literară era corectă, doar că era prezentată diferit, cu reflecții şi asocieri personale. Nu voi uita cât de trist era când a aflat că nu voi merge pe acest drum mai departe.
Ideea de a fi scriitor sau pictor era considerată atunci un fel de moft, nu o meserie.

Poate că nu a fost rău că am luat calea ingineriei: aveam şi o trăsătură analitică moștenită.
Sincer, nu știu cum s-au scurs cei 70 de ani, dar în veacul actual s-au pronunțat niște sentințe dure, din fericire, în primă instanță. Cred că acest preconizat final oncologic nerealizat a produs o fractură seismică.

Din rutina tehnică şi palpabilă a ingineriei, am ajuns să plutesc în imponderabilul trăirilor sufletești. Am fost propulsată în veacul trecut, în lumea fantastică a tinereții mele. Soarele așa-zisei civilizații umane ștersese ce am scris eu, atunci, pe un geam aburit.

Acum, la asfințit, pot doar să transfer emoția în matricea eternă, prin freamăt de cuvinte şi o răsuflare adâncă de ușurare. Nădăjduiesc din toată inima ca cititorul rândurilor mele să-și descopere propria comoară lăuntrică.

Carmen Manea