Răspunzând dorinţei sufletului şi a inimii mele, ca dridean, mă simt dator să întorc acestui Sfânt Pământ în care m-am născut şi am copilărit un mic dar, prin cunoaşterea şi apoi transmiterea trecutului cât mai îndepărtat. Ceea ce am redat în această mono-grafie este un început de drum pe care-l voi continua prin pătrunderea şi mai adâncă a cercetărilor mele în urma veacurilor.
Doresc să mulțumesc celor mulţi care m-au ajutat în această documentare şi, pe care, cu regret, nu-i pot cuprinde în prezenta monografie prin faptul că unii pot rămâne nenominalizaţi ceea ce ar fi injust.
Totuşi o persoană, pentru care am un deosebit respect, m-a călăuzit şi mi-a dat acel imbold fără de care, poate, nu se realiza această monografie. Această persoană deosebită lucrează în cadrul Institutului de Arheologie - Bucureşti şi nu este alta decât eminenta Doamnă Profesor Eugenia Zaharia, autoarea săpăturilor din anii 1959-1962 în zona Dridu.
Din discuţiile avute cu această distinsă doamnă profesor, a rămas nelămurită pentru mine o problemă; respectiv a limbii române. Eu, nefiind specialist în istorie, totuşi pasionat de ea, mi-am permis să-mi fac o idee proprie în această problemă pe care o prezint în această monografie şi, în cazul în care greşesc, îmi cer umile scuze. Deoarece astăzi încă nu avem date certe referitoare la această problemă, eu cred că ea se va tranşa atunci când vor ieşi la iveală noi date în sprijinul unora sau altora, în folosul real al istoriei neamului românesc.
