Mihai Ilău s-a născut la 11 aprilie 1954, în satul Sendrești, comuna Motoșeni, județul Bacău, într-o familie numeroasă și modestă de țărani, în mijlocul naturii care avea să-i devină mai târziu cea mai mare sursă de inspirație.
Viața simplă, curată și plină de truda de zi cu zi a oamenilor de la sat i-a modelat caracterul și sensibilitatea, iar profesia de pădurar i-a adus o legătură profundă cu pădurea, izvoarele și toate frumusețile lumii în care a crescut.
Versurile sale s-au născut dintr-o dragoste sinceră pentru țară, pentru natură și pentru oameni.
Poetul își exprimă în creațiile sale respectul față de părinți și rădăcinile neamului, dar și emoția în fața frumuseților pământului românesc. Totodată, sensibil la realitățile timpului său, Mihai Ilău surprinde în poezia sa frământările și nevoile omului contemporan, exprimându-și îngrijorarea și compasiunea față de problemele cu care se confruntă societatea.
Volumul „Cu mâna peste timp” reunește poezii de o sinceritate rară, izvorâte din sufletul unui om care trăiește în deplină comuniune cu natura.
Printr-un limbaj simplu, dar profund, autorul elogiază frumusețea codrului, demnitatea oamenilor simpli și dragostea de patrie.
Poeziile sale inspiră adevăr, credință și lumină, fiind mărturia unei sensibilități care înnobilează truda și viața de zi cu zi.
Poezia lui Mihai Ilău este marcată de lirism autentic, de emoție curată și de o profundă iubire pentru tot ce este viu.
Natura nu este doar fundalul creației sale, ci o prezență vie, aproape sacră, prin care poetul vorbește despre frumusețea lumii și despre măreția sufletului omenesc.
---------------------------
CINE SUNT EU?
Eu sunt aedul singuratic,
Născut în taina codrilor
Fugar prin timp și enigmatic
Crescut în sânul „ielelor”
Atent la cursul anilor,
La frământatul Lumilor,
La viața scurtă, efemeră,
Trecând prin noi ca o himeră!
Eu, mic atom neînsemnat,
Îngândurat, trist și posac,
Am scris umil, aceste versuri,
Cu enigmatice-nțelesuri!
Călătorind prin timpuri vechi,
Am strâns in mine, doar dureri,
Frustrări ce m-au rănit cumplit
Și nevoit să le suport,
Pân’ voi păși la infinit!
---------------------------
CU MÂNA PESTE TIMP
Aș vrea să evadez în timp,
Pe celălalt tărâm ascuns,
Să mă-ntâlnesc cu toți ai mei,
Pe-ntinse plaiuri de argint.
Să sorb și eu din palma lor,
Un strop din leacul aromat,
Să-mi sting dureri din pieptul meu,
Dureri și clipe, ca de plumb,
Ce crunt m-au măcinat!
Apoi, ușor să zbor din nou,
Prin spațiu și în timp,
Să-mi amintesc și să revin,
Să-mi amintesc de Eul meu,
De lutul care sunt chiar eu,
Rătăcitor prin Univers,
Având sau nu vreun interes,
Să-ntind o mână ca să prind,
Un arc de timp, trecut de mult,
Ca în prezent să-l aduc,
Cu toți cei dragi și vii în el,
Pentru o clipă sau un ceas,
Pe-obraji de-argint să îi sărut
Ca semn de bun rămas!
---------------------------
ULTIMUL ROMANTIC
Sunt ultimul romantic viu,
Venit din vremuri ce-au apus,
Cu dor în inimă să scriu,
Să spun, ce am de spus!
Căci, tot am adunat în mine,
Mii de frustrări și ne-împliniri,
O mare-ntreagă de suspine,
În tristele-mi trăiri!
Scriu despre oamenii sărmani,
Aflați în suferință,
Și despre prieteni ori dușmani,
Mânați de rea credință!
L-am lăudat pe Dumnezeu,
În versurile mele,
Căci robul Lui, mă știu și eu,
Cu bune și cu rele!
Și am mai scris despre Natură,
Uimit de-a Sa Creație;
Odată s-ar putea s-avem,
O mare revelație!
Cătăm cu toți, înspre Lumină,
Dar mult e prea-ntuneric,
Și-i greu o cale să găsim,
Aiurea, rătăcim!
Iar eu, romanticul prezent
Și poate cel din urmă,
Nu pot ca azi, să fiu absent,
Din marea noastră, turmă! ---------------------------
