VERSURI PRIN VENE
NICOLAE BĂTRÂNU
EDITURA TOTAL PUBLISHING
ISBN 978-606-8003-53-5
Anul apariției: 2017
Format: 130x200 mm
Număr pagini: 64
Tip copertă: broșată (paperback)
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/nbatranu/
Volumul de față este o introducere în lumea onirică a autorului, o lume în care fantasticul și realul se împletesc, pentru a-l purta pe cititor într-o călătorie precum un carusel, definită de sentimente de
du-te-vino, căutare, respingere, durere, introspecție şi, nu în ultimul rând, iubire.
Călătoria, construită de versuri, și ordinea poeziilor conturează, cu o profunzime brută, un fir narativ al unei poveşti despre natura umană.
Pornind de pe tărâmul primei poezii, impregnat de dragoste şi joc între demoni blânzi şi copii plăpânzi, se relevă universul interior al sinelui, un sine primordial, care poate fi cu uşurinţă al oricăruia dintre noi.
Cuvintele poartă călătoria mai departe, mai adânc în interiorul fiinţei. Vorbesc despre interiorizare, o interiorizare universală. Vorbesc despre o durere care parcă e desprinsă dintr-o altă viaţă a autorului şi despre o lume cunoscută doar de el. Mărturisirile enigmatice ale adâncurilor unui suflet necunoscut dau naştere secretelor, secrete care îi sunt dezvăluite cititorului pe parcursul lecturii.
De-a lungul călătoriei întrebarea de ce? este adesea sugerată. Atâtea de ce-uri fără răspuns am avut în minte, încât am renunţat să mai caut răspunsuri şi să mă las doar purtată. De întrebări, de sentimente, de imaginile lumii revelate. De ce-urile devin laitmotiv şi parteneri de lectură.
Versurile sunt expresia unui dialog mut şi profund, generator de imagini extrem de sugestive.
Temporalitatea poeziilor inspiră la o analiză pe momente a lumii, momente care se succed într-o ordine logică și bine calculată.
Joaca între noi și eu, între împreună și separat. Dualitatea pare că are o prezență naturală.
După un catharsis sfâșietor și, oarecum, intuit, în care sensurile dispar și simbolurile se golesc, un fin simț al umorului amorțește durerea și începe să se joace cu ideile, dând versurilor o dimensiune ludică.
În punctul final al călătoriei, omagiul îi ia locul ludicului.
Versuri prin vene este un volum ca o călătorie. Călătoria mea, a ta, a oricăruia dintre noi. O călătorie care se va dori a fi repetată.
LAURA TROCAN
totalpublishing@gmail.com
0744.838.243