Cartea de faţă se adresează celor pentru care educaţia este o preocupare majoră. Adică cei ce vor să dobândească informaţii şi capacităţi necesare pentru a-i putea învăţa şi educa pe alţii. Primul pas într-un astfel de nobil demers este efortul de a ajunge la adevărul despre educaţie, despre cum poate o fiinţă înzestrată cu un anumit corp, cu predispoziţii pentru gândire, pentru acţiune, pentru a trăi împreună cu ceilalţi, să devină om, să aibă şi o existenţă culturală, nu doar biologică. Ajungerea la adevăr este însă un efort dificil. Mai ales aici unde suntem înconjuraţi de atâtea prejudecăţi şi naivităţi, de asocieri baroce, de păreri exterioare corpului lăuntric al cunoaşterii domeniului.
Textele pe care le prezentăm sunt un efort de a depăşi una din principalele naivităţi care încă mai stăruie într-un astfel de câmp de reflecţie şi acţiune umană şi anume că educaţia ar fi ceva uşor de cunoscut şi de realizat, că nu este necesar cine ştie ce efort teoretic pentru a o înţelege, organiza şi realiza. De la început precizăm că, în viziunea noastră, teoria educaţiei este drumul sinuos al spiritului care îşi cercetează propria formare în dezvoltarea filogenetică şi ontogenetică, adesea în opoziţie cu ceea ce crede că ştie cunoaşterea comună despre cum devenim oameni. Îngrijorător este că uneori explicaţia profundă a educaţiei este înlocuită cu păreri despre fapte, care singure nu pot ţine loc de adevăr. Mai mult, se constată că cercetarea serioasă a fundamentelor educaţiei este lăsată, frecvent, la o parte, ca şi cum se poate ajunge la adevărurile despre aceasta fără cunoaşterea întregului, a interacţiunilor interne şi externe, a dinamicii elementelor care o compun. Din acest punct de vedere, considerăm că teoria educaţiei este o gândire care urmează altei gândiri mai generale, o succesiune a diferitelor paliere şi moduri de cunoaştere constituite istoric, care încorporează adevărul. De aceea, sub raport metodologic, teoria educaţiei nu este altceva decât rezultatul mişcării istorice a reflecţiilor despre practica devenirii noastre ca oameni, a trecerii de la fapte la experimente, de la întâmplări, la cunoaşterea realizată prin concepte, judecăţi, raţionamente. Ca atare, acesta este în lupta cu puzderia de reprezentări cotidiene ce nu pot conţine decât sporadic conceptul, adevărul despre realitatea extrem de complexă pe care o constituie educaţia.
