SECOLUL AL XIX-LEA – UN SECOL DE TRADUCERI CARMEN MIHAELA MAN
Editura TOTAL PUBLISHING
ISBN 978-606-9024-88-1
Anul apariției: 2021 Format: 170x240 mm Număr pagini: 328 Tip copertă: broșată (paperback)
M-am aflat de multe ori în fața unui roman tradus, a unei bucăți de proză sau a unei poezii traduse și am „simțit” traducerea sau, dimpotrivă, am parcurs bucata literară pe nerăsuflate, ca și cum autorul ei o scrisese în limba română. Toate aceste senzații, pe care probabil oricine le încearcă în momentul intrării în contact cu o operă tradusă a literaturii universale, m-au determinat să reflectez asupra problematicii traducerilor, asupra textului de plecare, asupra traducătorului și a selecției pe care acesta a fost nevoit să o realizeze din corpusul de lucrări ale unui anumit autor, la contextul literar în care a fost realizată traducerea, în raport cu tipurile de traduceri care predominau în epoca respectivă, cu tendințele literare ale timpului de referință. O astfel de lectură ne îndeamnă să ne gândim și în ce măsură traducătorul a respectat textul de plecare, care sunt intervențiile lui asupra operei originale, dacă textul tradus respectă cu fidelitate originalul sau care este raportul între fidelitate și interpretare în actul de traducere pe care traducătorul l-a întreprins. Secolul al XX-lea marchează apariția unui discurs clar asupra traducerii, o cantonare a acesteia în anumite norme, când se remarcă pe plan științific apariția traductologiei ca știință. Teoreticienii traducerii de la sfârșitul veacului al XX-lea, printre care menționăm nume precum: George Steiner, Henri Meschonnic, Antoine Berman, Jean-René Ladmiral, Georges Mounin, subliniază necesitatea de a lega teoria traducerii de o teorie a limbajului.
Problematica traducerii, cu referire la rolul traducerilor în secolul de tranziție către modernitate ni s-a părut și un subiect de actualitate, deoarece, în prezent, ca și în veacul al XIX-lea, parcurgem o perioadă de tranziție, manifestată prin schimbări radicale în viața social-politică și culturală, dar și în ceea ce privește mentalitățile, ne confruntăm din nou cu o revoluție spirituală, căci transformările rapide din toate domeniile antrenează mari prefaceri și în modul de gândire a indivizilor. În această nouă etapă de tranziție, discursul asupra traducerii devine mai actual ca niciodată, cercetările realizate în acest domeniu se raportează, în mare parte, la aceleași probleme cu care s-au confruntat traducerile și în veacul al XIX-lea: există glasuri pro și contra traducerilor, se pune problema alegerii unor anumite genuri literare, a unor anumite texte care să fie traduse. Apar acum, ca și în mileniul trecut, traduceri ale unor „romane de senzație”, în așa fel încât literatura de valoare este sufocată de traducerile mărunte, insignifiante, care, așa cum trecerea timpului o va demonstra, nu vor dăinui pe rafturile literaturii universale adevărate. În opinia noastră, scopul traducerilor, în prezent, ca și în secolul al XIX-lea, este acela de a avea acces la cultura momentului și de a ajuta la integrarea culturii noastre naționale în circuitul universal al valorilor, de aceea ar trebui promovate traducerile din cărțile mari ale literaturii universale. Astfel, actualitatea problematicii traducerilor, din această perspectivă, ni se pare a fi un subiect abordabil în orice epocă, fie ea perioadă de tranziție sau de stabilitate socială, culturală sau istorică.
Ipoteza investigației noastre deschide o dezbatere importantă de istorie literară și de literatură comparată cu privire la rolul traducerilor în promovarea literaturii universale. Ea nu este una care să epuizeze această temă, investigația pe care ne-o propunem prin această lucrare nu are în vedere chestiuni de amănunt, ci își propune să realizeze o sinteză asupra secolului al XIX-lea, din perspectiva traducerilor realizate în epocă, imaginate drept un „motor” al împlinirii noastre culturale. Cel de al doilea scop al acestui demers este acela de a furniza un instrument de lucru, util credem noi, celor care se vor apleca asupra cercetării traducerilor și traducătorilor veacului al XIX-lea, prin elaborarea anexei Traducători și traduceri în secolul al XIX-lea, apendice al prezentei lucrări, care, așa cum se va vedea în paginile ce urmează, are în vedere în mod deosebit sociologia traducerii și, doar tangențial, stilistica traducerii.
În fapt, obiectivul nostru a urmat în paralel atât prezentarea caracteristicilor culturale ale veacului și a rolului traducerilor în constituirea modernității românești, cât și activitatea laborioasă de găsire și de inventariere a materialului necesar realizării acestui catalog al traducerilor și traducătorilor din secolul al XIX-lea. Perspectiva investigației noastre își are deci ca punct de plecare elaborarea acestui instrument de lucru, care ne-a deschis orizonturi noi asupra cercetării traducerilor din veacul al XIX-lea. Însă era necesar să fixăm anumite repere temporale ale demersului nostru, și, având în vedere faptul că nicio epocă nu poate fi privită izolat de celelalte, că există întotdeauna continuitate, am stabilit ca perioadă de început a investigației noastre momentul Școlii ardelene, punte între secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea, ale cărei manifestări și idei iluministe se vor transforma de-a lungul secolului al XIX-lea într-un sistem de concepții social-politice și cultural-estetice bine conturat. În perspectiva cercetării noastre, anul 1830 va fi o referință a începutului literaturii noastre moderne, așa cum îl vom regăsi în cea mai mare parte a istoriilor și studiilor dedicate literaturii române moderne, iar anul 1848 și generația pașoptistă vor marca un moment de cotitură nu numai în istoria noastră, ci și în devenirea noastră culturală, deoarece se pare că acum poporul român intră în sincronie cu popoarele europene, înscriindu-se pe drumul comun al modernizării în toate domeniile. În aceeași idee a continuității și tot de conceptul de modernitate este legat și momentul care încheie, din punct de vedere temporal, investigația noastră. Este vorba de primele două decenii ale veacului al XX-lea, mai precis de anul 1919, momentul apariției revistei lui Eugen Lovinescu, Sburătorul, pe care George Călinescu o consideră ca fiind un creuzet al moderniștilor din literatura română.
