Nevoia de exprimare poetică este dincolo de o simplă intenție de comunicare și de împărtășire. Mulți o compară cu rugăciunea, atât timp cât oglindește talentul hăruit celui care o scrie. În ceea ce-l privește pe Aurelian Mihai vorbim despre o veritabilă căutare a sensului vieții prin emoția artistică. A fost acest lucru valabil în toți anii de tinerețe, Aurelian Mihai activând timp de 20 de ani ca actor al Teatrului popular din Buzău, oraș unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții, evocat cu atâta respect și nostalgie în volumul său A fost odată un teatru, apărut în 2021. Este valabil și în această etapă a vieții, pentru că, după încheierea activității teatrale, și-a revărsat preaplinul său sensibil în poezie. Volumul actual, Romanță târzie, este cel de-al treilea volum de poezii, după 77 de poeme, apărut în 2018, și Poeme de viață, apărut în 2021.
Aurelian Mihai comunică prin vers, prin imaginile create, prin mesajul moralizator, prin abordarea temelor din actualitatea înconjurătoare. O face deschis, căci, în accepțiunea sa, poetul are inima deschisă, / Citești în el ca într-o carte (poezia „Poetul”). Sinceritatea trăirii răzbate în tot ceea ce scrie.
Aurelian Mihai este un foarte bun observator, nimic din jurul său nelăsându-l indiferent, de la sărmana frunză ruginie, florile-speranță sau de la mușcata care îi crește pe pervaz și până la metehnele contemporanilor sau situația socială și politică a țării, pe care le deplânge sau le satirizează, după caz, într-un demers moralizator pe care i-l conferă experiența de viață și bunul simț al omului simplu, trăitor pe aceste meleaguri.
Rar mai străbate astăzi în versurile vreunui poet contemporan atâta dragoste de viață ca în versurile lui Aurelian Mihai. Anotimpurile sale preferate sunt vara și primăvara. „Te-aștept, vară, Să vii iară, Să mă-nfiori Cu câmp de flori! Te-aștept, vară, A câta oară, Să-ți leg la brâu Spice de grâu, Când te îmbraci Cu flori de maci!” (poezia „Te aștept“).
Personificarea este una dintre metodele stilistice preferate de autor. O regăsim și în poezia „Primăvara“: „M-am întâlnit cu Primăvara! Venea voioasă din zăvoi Cu pas ușor, precum fecioara, Și-avea, în plete, muguri noi!”
Pentru poet toamna este anotimpul roadelor (poezia Toamna), în timp ce iarna nu este văzută ca o finalitate – ea reprezintă anotimpul Sărbătorii Crăciunului, al frumoaselor colinde și obiceiuri.
În toate poeziile sale, dar cu precădere în pasteluri, Aurelian Mihai creează imagini poetice de o frumusețe aparte. În poezia Seceta surprinde și schimbările climatice globale. „Singur pe cer, Acolo-n slavă, Soare stingher Împroașcă lavă!”
Sufletul său vibrează când contemplă minunăția naturii: „Mi-e inima o strună de vioară! Vibrează când prin frunze bate vântul, Vibrează-atunci când doru-și cântă cântul, Vibrează ca Zefir de primăvară!” (poezia „Vibrații“).
Filozofic, omul este văzut ca parte integrantă a naturii, mirabil prin existență, ca și natura însăși. Poetul în această comuniune găsește puterea de a fi, așa cum ne spune și în poezia „La munte“: Am să stau aici o vară! O să beau din apa vie, Să mă-încarc de energie Și să uit orice povară!
Multe poezii, cum ar fi, spre exemplu „Un fluture și-o floare” impresionează prin gingășie. Altele surprind prin metafore splendide, cum ar fi spre exemplu, în „Înserare”, una dintre cele mai frumoase poezii, care relevă o vibrație poetică superioară. „Se lasă înserarea, Iar cerul și pământul Își dau îmbrățișarea Sfințindu-și legământul!
Se contopesc ca una, În caldă-mbrățișare. E martoră doar luna La tandra-mpreunare!”
Satira, ironia acidă, persiflarea caracterizează poeziile cu temă socio-politică. Descoperim că autorul este un „om al cetății”, angajat de pe poziția sa de moralitate fermă, nepărtinitoare, dar și de pe soclul pe care i-l conferă experiența de viață. Cu alte cuvinte, recunoaștem înțelepciunea omului Aurelian Mihai, o înțelepciune pe care o împărtășește altora. În poezia Ursita înfierează nivelul de pregătire profesională a guvernanților, primitori ai unor doctorate ca „premii de fidelitate”. Falsitatea, minciuna, lipsa de empatie, corupția diriguitorilor sunt ținta atacurilor satirice ale lui Aurelian Mihai. Poetul face mereu o paralelă între clasa politică pe care o „înțeapă” cu săgețile ironiilor sale și poporul nevoit să suporte lăcomia și incompetența conducătorilor săi. Din această perspectivă, poeziile lui Aurelian Mihai se constituie într-o adevărată frescă socială. Autorul are un întreg arsenal de atac, de la fabulă, unde excelează (poeziile Salvatorii, Recompense, Ca-n codru, Aviara, Grațierea porcului etc.), la stilul epigramistic încărcat de umor savuros (poeziile Sacrificiu, Nutriționism, Convingere, Afaceriștii etc.) până la poezia angajată, energică (poeziile Politician român, Pensii speciale, Opțiuni, Interes național, Demență, Demenții, Aleșii „neamului” etc.).
Într-o vreme în care pentru cei mai mulți expresia nemulțumirii față de nedreptățile și tarele sociale este reprezentată de pasivitate și tăcere, Aurelian Mihai alege să vorbească, să se exprime deschis, fără menajamente, fără timorare. Este un revoltat împotriva nedreptății și imoralității. Eu ce-am în gușă e și-n căpușă, Vorbesc pe șleau, ca un țăran! Nu „fac frumos ca o păpușă”, ne spune poetul în poezia Aleșii „neamului“.
Autorul nu este subiectiv, observând macularea întregului eșichier politic: La vot am fost cu toții blegi Și ne-ntrebăm acum, la urmă: – Pe cine, Doamne, să alegi, Când toți sunt din aceeași turmă?
Indignarea ajunge la apogeu când abordează tema recentelor conflagrații internaționale. În poezia Dementul se simte empatia pentru victimele războiului, iar ultima strofă este mobilizatoare: Trezește-te, tu, omenire, Și nu lăsa acest năuc Să îți dea foc, cu bună știre! Duceți zmintitu-n balamuc.
În toate aceste poezii cu miez socio-politic descoperim reacții virulente, împachetate în armură poetică.
O altă temă de o sensibilitate aparte, emoționantă pentru cititor, este iubirea. Cu felul de a fi deschis, poetul găsește formule lirice tulburătoare: Auzi, iubito, cum oftează vântul? (poezia „E toamnă”) sau Mi-e dor, iubito, mi-e-atât de dor de noi! (poezia „Dor de noi“).
Cu un impact aparte, dedică unele poezii tuturor celor dragi. Poezia „Gând curat“ îi cuprinde ca într-un tot, cu o căldură aparte, pe cei cărora le dedică aceste versuri. Gândul a primit conturul cuvintelor, lăsând urme de neșters pe hârtie, dar și în sufletele celor dragi. Ultima strofă a acestei poezii îi este dedicată soției: Și gând curat se mai cuvine Iubirii ce o port de-o viață! O simt în fiecare dimineață, A fost aici, la rău și bine!
Atras de melodicitatea rimelor, de versul scurt, atât de simplu în aparență, dar atât de dificil de realizat, având influențe lirice cu iz de baladă în unele poezii, Aurelian Mihai este exponentul sintagmei „românul s-a născut poet”.
Volumul de poezii „Romanță târzie” cuprinde în sine universul de existență umană a autorului, în toată diversitatea sa, exprimat cu iubire, înțelepciune, moralitate, nevoie de dreptate, dragoste de viață. Aici sunt toate Amestecate! Iubiri de-o seară, Povești de-o vară, Amiciții, Vis de copii, Doruri nespuse, Vise ascunse, Starturi ratate, Iubiri uitate! (poezia „Gând”)
Remarcabil este faptul că Aurelian Mihai, în ciuda vârstei, nu se ascunde în efuziuni lirice legate de efemeritatea timpului, înțelegând-o și acceptând-o, preferând să aducă un omagiu vieții, întâmplării splendide de a fi existat pe acest pământ.
-350x400.jpg "Aurelian Mihai - Poeme de viață")
-350x400.jpg "Aurelian Mihai - Poeme de viață")
